joi, 25 martie 2010

Teatrul VIETII

poveste Teatrul vietii

Baiatul era fericit! Tatal lui a cumparat doua bilete la teatru! In sfarsit avea sa vada si el o piesa de teatru adevarata!

Numele piesei era si el incitant : "Teatrul vietii"!

Oare cum va fi? Oare cum vor juca actorii? Oare ...

Au trecut zilele si iaca mai sunt 3 ore pana sa inceapa spectacolul.

Baiatul nu mai avea rabdare. La insistentele lui, au plecat mai devreme. Poate ca vor putea sa vada actorii in culise cum fac ultimele pregatiri...

Au ajuns. Mai sunt doua ore pana la inceperea piesei. Baiatul impreuna cu tatal sau au dat la o parte coltul unei cortine si in fata lor se dezvalui o alta lume ...

Trupa mica de artisti, sapte la numar, toti prieteni si cuprinsi de aceeasi dorinta: spectacolul trebuia sa iasa impecabil!

In rasete de voiosie si cuvinte de imbarbatare, cei sapte prieteni si-au tras rolurile la sorti. Doar asa faceau de fiecare data.

De ce? Ei, daca te intrebi cititorule, pai afla ca ei alegeau asa pentru ca doreau ca de fiecare data sa aibe sansa de a juca alt rol.

Oare nu ar fi fost plictisitor ca de fiecare data rolul regelui sa fie jucat de acelasi om? Sau cel al strajerului .. Sau cel al slujnicei ... Nu, ei s-au inteles ca asa e cel mai bine. Asa vor avea fiecare parte de o experienta noua, ceea ce ii va ajuta si in viata de actor.

Deci, si-au tras la sorti rolurile, fiecare a trecut repede sa imbrace hainele cuvenite rolului si, pana sa isi dea baiatul seama, se aude clopotelul care vestea spectatorii ca in cateva clipe va incepe SPECTACOLUL.

Grabiti, baiatul si tatal sau au intrat in sala sa isi gaseasca doua locuri libere si , ca din intamplare, au gasit doua locuri chiar in primul rand. Asa puteau vedea nederanjati spectacolul in intreaga lui grandoare.

Cortina se ridica, lumina incepe sa se stinga. Doar cele trei reflectoare mari au inceput sa isi danseze lumina pe scena vietii ... :

Regele, ridica un pocal cu vin ca sa cinsteasca pe mai marele visternic. Dar din neatentie, sau din cauza rasului care il ineca , a varsat vinul din pocal.

In acel moment, regele striga din toti rarunchii catre slujnica "vino pocitanie de sterge mizeria asta. Mai repede! ca de nu, pun sa te biciuie la talpa!".

Slujnica, cu spaima mare se grabi sa implineasca porunca preamaritului dar, din graba sau din spaima, se impiedica si varsa ce mai ramasese in pocal pe rege.

Vinul rosu picura din barba incalcita. Bobii mari si rosii colorau vestonul alb din blana de iepure al regelui.

Acesta, cuprins de turbare, incepu a lovi fara mila, cu nuiaua, biata slujnica.

Dar ceea ce la repetitii trebuia sa fie doar o usoara atingere pe spatele prietenei lui, s-a transformat in adevarata ploaie de lovituri napraznice pe spatele bietei slujnice.

"- Hei, ce faci? Adu-ti aminte ca doar jucam o piesa. Nu mai da asa de tare, PRIETENE", ii spuse slujnica regelui la ureche.

Acesta, parca inebunit de cele auzite, striga

"- Cine e prietenul tau nespalato? Asa vorbesti cu regele tau? Nemernico! ".

Si o ploaie de pumni si de picioare se abatu asupra slujnicei.

Degeaba a cautat din priviri ajutorul marelui visternic (de asemenea prietenul ei), acesta la randul sau o lovi pentru neobrazarea de a se crede prietena regelui si il indemna pe rege sa o invete minte :

"- Asa Maria Ta! invata minte aceasta sarantoaca cum trebuie sa se poarte in preajma Preamariei Voastre!" ....

Baiatul se uita nedumerit neintelegand ce se intampla.

"-Tata", spuse el tatalui sau, "acesti oameni nu sunt prieteni? Nu radeau ei impreuna inainte sa inceapa spectacolul? Nu spuneau ei ca nu conteaza cine e rege si cine slujnica ci doar ca spectacolul sa fie desavarsit si ei fiecare sa invete ceva nou? de ce regele si vistiernicul au uitat asta?"

"-Ei baiatul tatii. Ce vezi tu aici este aidoma vietii. Nu degeaba spectacolul se numeste TEATRUL VIETII. Toti oamenii vin pe scena vietii sa isi joace rolul si sunt prieteni atunci cand vin, la fel cum erau prieteni si acesti actori. Doar ca multi uita acest lucru.

Le place atat de mult rolul pe care il au, puterea si bogatiile, incat uita ca e doar o piesa de teatru. Ba chiar isi doresc sa uite si se mint singuri ca rolul pe care il au sunt cu adevarat ei! Si atat de bine isi intra in rol incat se transforma si devin una cu el. "

3 comentarii:

  1. Cea mai potrivita poza pentru acest comentariu este craniul rosu al lui Vasarin, care nu uita nici o clipa ca, indiferent ce rol joaca in viata, moartea ne face la fel de neinsemnati pe fiecare dintre noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Je ne savais pas que mon blogue était parmi tes blogues favoris

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand intram pe scena vietii uitam adevaratul rol si incepem sa improvizam-din pacate.

    RăspundețiȘtergere